Probabil va intrebati de ce am intrerupt ieri atat de brusc povestea... Pentru ca la auzul acelor cuvinte inima personajului s-a oprit pentru cateva clipe si-o unda de bucurie i-a invadat intregul corp. Simtea furnicaturi din talpi pana in crestet. Erau cuvintele pe care le astepta de-o viata intreaga si astfel raspunsul a fost simplu:
- Da, a venit!
In acel moment si-a dat seama ca S-AU GASIT.
[Poate va intrebati de ce am folosit majuscule si bold. Pentru ca nu pot descrie in cuvinte incarcatura emotionala si sentimentala a momentului. Imaginati-va ca ati trait pana in aceasta clipa fara cel mai de pret lucru sau fara cea mai de pret fiinta din viata voastra si tot timpul simteati ca va lipseste ceva pentru a fi cu adevarat fericiti si impliniti. Acum ati gasit ceea ce va lipsea. descrieti in cuvinte sentimentul. Puteti?]
Dar sa revenim la povestea noastra.
Au mers impreuna la hotel. S-au cazat si s-au indreptat spre camera. Au patruns pe rand si usa s-a inchis in urma lor. In sfarsit singuri! Dupa o asteptare destul de lunga si un drum istovitor eroul nostru privea fiinta din fata sa si nu-i venea sa creada ca sunt impreuna. Aceasta se intorsese cu spatele catre el si privea pe fereastra. "Cum sa reactionez?" si "Ce sa zic?" erau intrebarile care i-au strafulgerat mintea. Apoi a facut gestul cel mai simplu si cel mai frumos: si-a imbratisat iubirea - da, deja se poate folosi acest cuvant - ca pe un trofeu , cel mai de pret pe care viata i-l putea oferi si a sarutat-o. Au urmat ore intregi de-a lungul carora s-au oferit unul altuia pana la epuizare, si-au explorat fiecare particica a corpului, au privit-o, au atins-o, si sarutat-o pentru a si-o intipari in memorie. Au adormit jucandu-se unul in parul celuilalt si soptindu-si "Te iubesc!". Dimineata i-a gasit imbratisati. S-au trezit aproape simultan, s-au privit, s-au sarutat si... din pacate... au constientizat ca se apropie momentul in care trebuie sa se desparta.
Daca in acele momente ar fi putut sa ceara ceva, singurul lucru pe care l-ar fi cerut ar fi fost ca timpul sa stea in loc. Dar cum asta nu este posibil, timpul, devenit dusmanul celor doi isi continua impasibil scurgerea. Au plecat impreuna sa ia micul-dejun desi nu-i era foame niciunuia. Dragostea ii hranise, ii hranea si ii va hrani in continuare. Au mancat incet, privindu-se in ochi, incercand sa castige macar o clipa de stat impreuna in plus.
Clipa despartirii a sosit:
- Cand ne vom mai revedea?
- Nu stiu, cat mai repede posibil!
S-au urcat fiecare in masina sa si au plecat fara sa se uite inapoi. Dupa doua sute de metri suna telefonul:
- Te rog, intoarce-te! se auzi in difuzor.
- Daca as sti ca nu o sa mai plec niciodata m-as intoarce.
- Te rog, te rog, te iubesc, te rog intoarce-te!
Nu a mai raspuns nimic. Nu mai avea puterea sa o faca. Plangea. Pentru prima oara in viata sa plangea din dragoste. Dupa doua-trei minute a spus:
- Pana ne vom revedea, la orice ora din zi si din noapte poti sa ma suni pentru ca voi fi acolo sa iti raspund. Voi fi acolo doar pentru tine. Te iubesc, ingerasul meu cu ochi albastri!
- Da, a venit!
In acel moment si-a dat seama ca S-AU GASIT.
[Poate va intrebati de ce am folosit majuscule si bold. Pentru ca nu pot descrie in cuvinte incarcatura emotionala si sentimentala a momentului. Imaginati-va ca ati trait pana in aceasta clipa fara cel mai de pret lucru sau fara cea mai de pret fiinta din viata voastra si tot timpul simteati ca va lipseste ceva pentru a fi cu adevarat fericiti si impliniti. Acum ati gasit ceea ce va lipsea. descrieti in cuvinte sentimentul. Puteti?]
Dar sa revenim la povestea noastra.
Au mers impreuna la hotel. S-au cazat si s-au indreptat spre camera. Au patruns pe rand si usa s-a inchis in urma lor. In sfarsit singuri! Dupa o asteptare destul de lunga si un drum istovitor eroul nostru privea fiinta din fata sa si nu-i venea sa creada ca sunt impreuna. Aceasta se intorsese cu spatele catre el si privea pe fereastra. "Cum sa reactionez?" si "Ce sa zic?" erau intrebarile care i-au strafulgerat mintea. Apoi a facut gestul cel mai simplu si cel mai frumos: si-a imbratisat iubirea - da, deja se poate folosi acest cuvant - ca pe un trofeu , cel mai de pret pe care viata i-l putea oferi si a sarutat-o. Au urmat ore intregi de-a lungul carora s-au oferit unul altuia pana la epuizare, si-au explorat fiecare particica a corpului, au privit-o, au atins-o, si sarutat-o pentru a si-o intipari in memorie. Au adormit jucandu-se unul in parul celuilalt si soptindu-si "Te iubesc!". Dimineata i-a gasit imbratisati. S-au trezit aproape simultan, s-au privit, s-au sarutat si... din pacate... au constientizat ca se apropie momentul in care trebuie sa se desparta.
Daca in acele momente ar fi putut sa ceara ceva, singurul lucru pe care l-ar fi cerut ar fi fost ca timpul sa stea in loc. Dar cum asta nu este posibil, timpul, devenit dusmanul celor doi isi continua impasibil scurgerea. Au plecat impreuna sa ia micul-dejun desi nu-i era foame niciunuia. Dragostea ii hranise, ii hranea si ii va hrani in continuare. Au mancat incet, privindu-se in ochi, incercand sa castige macar o clipa de stat impreuna in plus.
Clipa despartirii a sosit:
- Cand ne vom mai revedea?
- Nu stiu, cat mai repede posibil!
S-au urcat fiecare in masina sa si au plecat fara sa se uite inapoi. Dupa doua sute de metri suna telefonul:
- Te rog, intoarce-te! se auzi in difuzor.
- Daca as sti ca nu o sa mai plec niciodata m-as intoarce.
- Te rog, te rog, te iubesc, te rog intoarce-te!
Nu a mai raspuns nimic. Nu mai avea puterea sa o faca. Plangea. Pentru prima oara in viata sa plangea din dragoste. Dupa doua-trei minute a spus:
- Pana ne vom revedea, la orice ora din zi si din noapte poti sa ma suni pentru ca voi fi acolo sa iti raspund. Voi fi acolo doar pentru tine. Te iubesc, ingerasul meu cu ochi albastri!
Frumos.
RăspundețiȘtergere